Home

Trafic restrictionat bucuresti azi

Circulaţia rutieră va fi restricţionată astăzi şi mâine, în mai multe zone din Capitală, iar unele mijloace de transport în comun fie nu vor circula, fie vor avea traseele deviate. Restricţiile au fost impuse pentru ca Maratonul Internaţional Bucureşti.. Trafic restricționat București. Ce a anunțat Brigada Rutieră. Brigada Rutieră București a făcut public astăzi un anunț privind traficul restricționat de pe 1 iulie din Capitală. Astfel, potrivit instituției, este vorba despre restricționarea totală a traficului în intervalul orar 16:15 - 21:30, măsură ce va viza Bulevardul Dr, Liviu Librescu, și străzile adiacente acestuia. În cursul zilei de marți, 27 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pe Autostrada A1 București - Pitești din cauza lucrărilor la partea carosabilă. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române marți, până la ora 16:00, pe Autostrada A1 București - Pitești, se efectuează lucrări care impun restricții de trafic, astfel: [ Trafic restrictionat astazi in Bucuresti - rute alternative. Astazi, 4 octombrie, va avea loc un miting în Piaţa Victoriei, perimetrul cuprins între Bd. Aviatorilor, Parcul Kiseleff, Calea Victoriei, prelungirea Bd. Iancu de Hunedoara între orele 11:00 - 16:00. Pentru buna desfășurare a manifestației, traficul rutier se va. Trafic restrictionat pe A1, din cauza unui incendiu de vegetatie. Politia Rutiera a decis restrictionarea traficului pe A1 Bucuresti - Pitesti, in dreptul kilometrului 28, din cauza unui incendiu de vegetatie. Astfel, traficul rutier se desfasoara pe un singur sens, dinspre Ploiesti spre Bucuresti, arata Romania TV

Atentie, soferi! Traficul va fi restrictionat azi pe Calea Victoriei si strada Constantin Mille. Traficul rutier se va restrictiona, marti, pe Calea Victoriei, intre bd. Ion Campineanu si bd. Regina Elisabeta, precum si pe str. Constantin Mille, pana la ora 11:00, cu ocazia organizarii unui ceremonial militar, organizat de Ziua Drapelului Trafic restricționat în Capitală începând de azi. Care sunt zonele pe care trebuie să le evitați Publicat la 17 septembrie 2020, 13:30 de Lucian Ionesc

Vremea - la extreme: Cod galben de lapovita si ninsoare si trafic restrictionat pe DN1. trafic restrictionat bucuresti Dupa avertizarea de Cod portocaliu de ploi abundente si vant, Administratia Nationala de Meteorologie a emis o atentionare de Cod galben de lapovita si ninsoare pentru mai multe judete din tara Trafic rutier restrictionat azi in Capitala pe mai multe strazi Joi, 13 Septembrie 2018, ora 08:28 Traficul rutier va fi restrictionat, joi, pe mai multe artere din Capitala, cu ocazia organizarii ceremonialului militar dedicat Zilei Pompierilor Funeraliile Regelui Mihai blocheaza Capitala! Cum ajungi astazi acasa. trafic restrictionat capitala Politia Rutiera anunta ca in perioada 13-16 decembrie, traficul rutier va fi restrictionat pe mai multe strazi din Bucuresti, pentru desfasurarea funeraliilor Regelui Mihai Trafic restrictionat in Bucuresti, cu ocazia aniversarii Zilei Independentei... Traficul rutier si pietonal in zona Ateneului Roman va fi restrictionat, marti, cu ocazia aniversarii.

Trafic restricționat, astăzi și mâine, în Capitală

  1. Cel mai mare protest sindical din ultimii ani are loc azi la Guvern. 03.10.2017 23:23. Miting sindical, astăzi, în faţa Guvernului. Cartel Alfa anunţă participarea, a zece mii de oameni din Sănătate, Poliţie şi Transporturi. Sindicaliştii spun că, trecerea taxelor sociale, de la angajator la angajat, va duce la scăderi salariale
  2. O ceremonie militară prilejuită de încheierea misiunii Armatei Române în Afganistan are loc, miercuri, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti. Pentru buna desfășurare a activităților, traficul rutier este restricționat în zonă. Solicităm conducătorilor auto să evite deplasarea în zona de desfăşurare a evenimentului, să circule cu maximă atenţie, să folosească rutele.
  3. Traficul rutier si pietonal in zona Ateneului Roman va fi restrictionat, marti, cu ocazia aniversarii Zilei Independentei Statului Israel, potrivit Agerpres. Intre orele 9:00 si 23:00,.

25.11.2017 08:06. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea. Vor fi restricţii de trafic, azi, în Bucureşti pentru repetiţii pentru parada de 1 Decembrie. Circulaţia pe prima bandă a Şoselei Kiseleff este blocată începând cu 4 dimineaţa. De la aceeaşi oră, pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nu se circulă pe două benzi, de pe fiecare sens trafic restrictionat in bucuresti: avem 1 stiri despre trafic restrictionat in bucuresti. Citeste acum toate articole despre trafic restrictionat in bucuresti pe Digi24.r Home » News» Social » Trafic restrictionat in Bucuresti pentru deszapezire! Vezi lista strazilor! Trafic restrictionat in Bucuresti pentru deszapezire! Vezi lista strazilor! Publicat: Joi, 26 Ianuarie 2012, 00:00 Actualizat Joi, 03 Decembrie 2020, 12:22 . Vezi editia speciala Romania sub nameti, azi, la Antena 1 18:45 si 22:00! In urma. Traficul va fi restricționat în noaptea de marți spre miercuri pe un tronson al Autostrăzii București-Pitești pentru efectuarea unor lucrări. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, restricțiile sunt impuse între orele 19.30 și 6.00 pe Autostrada A1 pe sensul București - Pitești, pe prima bandă și pe cea de urgență, între kilometrii [

Atenție! Trafic restricționat în București, cu ocazia

  1. Azi e zi de sarbatoare. Home » Știri » Trafic restrictionat, sambata, in Bucuresti. Trafic restrictionat, sambata, in Bucuresti. Autor. Mihaela Dorobantu. 02.09.2016. Traficul va fi restrictionat, sambata, in Bucuresti din cauza unui eveniment sportiv, informeaza Mediafax. Traficul va fi restrictionat in intervalul orar 8:30 - 1200, iar.
  2. TRAFIC RESTRICȚIONAT AZI PE ZECI DE KILOMETRI. Pe autostrada A1 București - Pitești, între kilometrii 70 și 106, pe banda a doua a sensului de mers către Piteşti, drumarii execută astăzi lucrări de aplicare a marcajelor rutiere. Citiți și: Angajări din noi surse la Poliţie. S-a aprobat Ordonanţa de Statut. Circulaţia va fi.
  3. Trafic restricţionat pe Autostrada Bucureşti - Piteşti. Biroul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, traficul rutier este restricţionat astăzi pe A1. Restricţionarea se face din cauza unor lucrări de reparații la covorul asfaltic. Traficul este restricționat astăzi, în intervalul orar 09.

Astfel, pentru asigurarea unui trafic rutier fluent si in conditii de siguranta, pentru efectuarea antrenamentelor generale si pentru parada militara, in zilele de 30 noiembrie, respectiv 1 decembrie 2019, traficul rutier va fi restrictionat dupa cum urmeaza: - intre orele 04:00 - 15:00, va fi inchisa circulatia pe axul central si banda I pe Sos 26 de ani de la Revolutie. Trafic restrictionat in Bucuresti. sinaia trafic restrictionat Se implinesc 26 de ani de la Revolutia din 1989. Cu aceasta ocazie, in Bucuresti, vor avea loc mai multe evenimente de comemorare a eroilor Revolutiei, motiv pentru care traficul va fi restrictionat

Atenție, șoferi! Trafic restricționat pe Autostrada A1

  1. Parada de 1 Decembrie a adus, incepand de sambata, unele restrictii rutiere in Bucuresti. Astfel, pentru asigurarea unui trafic rutier fluent si in conditii de siguranta, pentru efectuarea antrenamentelor generale si pentru parada militara, in zilele de 30 noiembrie, respectiv 1 decembrie 2019, traficul rutier este restrictionat dupa cum urmeaza: - Toate articolele Ziare.com pe tema: Trafic.
  2. Centrul Info Trafic, avertisment pentru șoferi: Traficul, restricționat pe A1 București - Pitești și pe A1 Deva - Nădlac Maria Zărnescu 27 iul. 2021, 09:3
  3. Traficul este restrictionat azi pe autostrada Bucuresti-Pitesti - 04.11.2016. Restrictii de circulatie pe autostrada Bucuresti - Pitesti - 31.07.2015. Atentie in trafic! Lucrari pe Autostrada Bucuresti - Pitesti - 18.06.2015. vezi toate articolele pe aceeasi tema
  4. Restricţii de circulaţie sunt impuse marţi pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti pentru efectuarea de lucrări. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că marţi, până la ora 16,00, pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, se efectuează lucrări care impun restricţii de trafic, astfel.
  5. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, astăzi, până la ora 18,00, circulaţia este restricţionată pe prima bandă a Autostrăzii A1 Bucureşti - Piteşti, pe sensul către Bucureşti, între kilometrii 77+500 metri - 75, în zona localităţii Petreşti, judeţul Dâmboviţa, pentru efectuarea de reparaţii asfaltice
  6. In zilele de 3 si 4.10.2015, se va desfasura in Capitala, Maratonul International Bucuresti, cu punctul de Plecare / Sosire in Piata Constitutiei. Traficul rutier va fi restrictionat sambata, 3 octombrie îintre orele 06.30 și 14.00 pe bd. Unirii (pe ambele sensuri) intre Piata Constitutiei si intersectia cu..
  7. Traficul rutier va fi restrictionat joi, 29 iulie, pe mai multe artere din centrul Capitalei. In Piata Tricolorului din fata Palatului Cercului Militar va avea loc o ceremonie militara, de Ziua Imnului National al Romaniei

bucuresti. trafic restrictionat. Facebook Twitter WhatsApp Email. Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro. Ce nu ai voie să împrumuți azi. 10 iun, 08:22. Cum slăbești înainte de vacanță. Dieta de 7 zile: minus 2 kg. 09 iun, 09:21. Eclipsă de Soare / Lună Nouă în Gemeni. Astrologul Daniela.. Traficul rutier va fi restricţionat, sâmbătă noaptea, între orele 23,00 şi 3,00, în Pasajul Unirii, între Piaţa Unirii şi bulevardul Mărăşeşti, cu ocazia realizării unor filmări. În ziua de 7. acum 8 luni. trafic restricționat București, trafic restricționat Pasajul Unirii, trafic restricționat sâmbătă. Traficul. Trafic restricţionat în Capitală pentru Maratonul Internaţional Bucureşti. Traficul rutier va fi restricţionat, sâmbătă seara, în zona Pieţei Constituţiei, şi duminică, începând cu ora 07:00, pe traseul de alergare al Maratonului Internaţional Bucureşti şi pe străzile adiacente, până la finalizarea cursei, a informat. Trafic restricţionat în Capitală, începând de azi. 05.09.2018 08:11. Traficul rutier va fi restricţionat în București începând de miercuri, ora 8:00, până pe 10 septembrie, ora 22:00, în zona Gării Băneasa, ca urmare a desfăşurării evenimentului cultural artistic BalKaniK Trafic restricţionat sâmbătă în Bucureşti. Traficul rutier va fi restricţionat sâmbătă, în Capitală, pentru desfăşurarea evenimentului intitulat Ziua europeană pentru viaţă independentă. Potrivit unui comunicat transmis de Brigada Rutieră, sâmbătă va avea loc o adunare publică, desfăşurată astfel: între orele 9,00 şi.

Galerie. Atenție, șoferi! Traficul va fi azi restricționat! Care sunt rutele ocolitoare. Traficul este restricţionat, sâmbătă, pe mai multe artere din Capitală, pentru a permite desfăşurarea repetiţiilor pentru parada militară de 1 Decembrie! Care sunt rutele ocolitoare și ce trebuie să știe șoferii. Potrivit Brigăzii Rutiere. Azi e zi de sarbatoare. Știri despre: festivalul spotlight spotlight trafic restrictionat 12 aprilie 2018 trafic restrictionat bucuresti trafic restrictionat calea victoriei. Faxnews. CFR Marfă nevoit să reducă personalul cu 30%. Proiectele propuse de modernizare se ridică la..

Trafic restrictionat astazi in Bucuresti - rute

  1. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, până la ora 16.00, pe Autostrada A1 București - Pitești, se efectuează lucrări care impun restricții de trafic, astfel: - kilometrii 57 - 56, pe sensul către București, traficul este restricționat pe prima bandă pentru efectuarea de reparații asfaltic
  2. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, astăzi, 14 decembrie, până la ora 16.00, se vor efectua lucrări de întreținere a părții carosabile pe Autostrada A1 pe sensul Pitești către București, între kilometrii 36 și 33
  3. ica, 18 septembrie, în mai multe zone din Bucuresti, din cauza unor evenimente artistice si cultural, dar si a unei activitati religioase

Trafic restrictionat bucuresti pitesti - Ziare

Atentie, soferi! Traficul va fi restrictionat azi pe Calea

  1. Trafic restricționat pe Autostrada A1 București - Pitești. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pe A1 București - Pitești, pe sensul către capitală, la kilometrul 65 (loc. Petrești, jud. Dâmbovița), a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme
  2. Soferii bucuresteni sunt anuntati ca vineri, timp de mai multe ore, traficul rutier va fi restrictionat in zona Arenei Nationale pentru ca se desfasoara meciul de fotbal dintre echipele Steaua Bucuresti - Astra Giurgiu.. Pe arterele din jurul stadionului traficul rutier va fi restrictionat gradual incepand cu ora 16:00, pana la defluirea totala a spectatorilor dupa cum urmeaza
  3. Brigada Rutieră informează că, miercuri, 21 iulie, traficul este restricţionat în zona Arcului de Triumf din Capitală, unde se desfăşoară ceremonia militară prilejuită de încheierea misiunii României în Afganistan. Circulația va fi restricționată parțial și în intervalul miercuri, ora 20.00 - joi, ora 16.00, pentru demontarea tribunei oficial
  4. Sunt programate lucrări de reparații astăzi pe autostrada București-Pitești, anunță Centrul Infotrafic. Până la ora 21.00, circulația este restricționată pe a doua bandă pe sensul către Pitești al autostrăzii A1 București-Pitești, între kilometrii 47 și 50, pentru efectuarea lucrărilor de frezare și asfaltare. Șoferii sunt sfătuiți să reducă viteza în zona.
Atenție șoferi! Circulaţie restricţionată pe A1 pe o bandă

Trafic rutier restrictionat sambata si duminica in Bucuresti pentru evenimentele sportive The Color Run Night si Turul Romaniei 2019 Wall-Street 13 Septembrie 2019 10:25 , Auto 3 Traficul rutier va fi restrictionat maine, in Bucuresti, pentru desfasurarea ceremoniilor ocazionate de Ziua Armatei Romane, anunta Brigada de Politie Rutiera a Capitalei. Ceremoniile se desfasoara in doua momente ale zilei si cuprind un mars, de la ora 10.30, dar si o retragere cu torte, intre orele 18.30 si 20.00

Video: Atenție, șoferi! Trafic restricționat în Capitală începând

Traficul rutier va fi restricționat în noaptea de marți spre miercuri pe Autostrada București-Pitești și pe Autostrada Sibiu-Deva pentru efectuarea unor lucrări la carosabil. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, în intervalul orar 20.00-8.00, pe sensul către Capitală al autostrăzii A1 București - Pitești, circulația este restricționată. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, astăzi, 19 mai, se execută lucrări pe autostrada A2 București-Constanța. Din această cauză traficul va fi restricționat după cum urmează: - sensul către litoral, prima bandă restricționată, la 81, 87+700, 89, 90+900, iar a doua bandă restricționată la km 100, în intervalul orar 09:00-15:0 Atenţie şoferi! Trafic restricţionat pe A1 Deva - Nădlac şi A2 Bucureşti - Constanţa. Traficul este restricţionat marţi pe DN 7 Piteşti - Sibiu şi DN 64 Slatina - Râmnicu Vâlcea, dar şi pe A1 Deva - Nădlac şi A2 Bucureşti - Constanţa, având în vedere că în anumite zone se efectuează lucrări. Centrul INFOTRAFIC din. Pagina de pornire trafic restrictionat Ce străzi să ocolești azi în București și unde sunt semafoare defecte Info Drumul Taberei 10 martie Brigada Rutieră din București a anunțat străzile unde au loc, astăzi, lucrări de infrastructură, dar și unde găsiți semafoare defecte în Capitală Centrul Infotrafic informează că, în noaptea de marţi spre miercuri (6-7 iulie), în intervalul orar 19.30 - 06.00, pe un tronson de pe Autostrada A1 pe sensul Bucureşti - Piteşti, traficul este restricţionat

BUCUREȘTI: Trafic restricționat în zona MAI, cu ocazia Zilei Porților deschise. Ministerul Afacerilor Interne va organiza pe 31 mai și 1 iunie, la sediul central din Piața Revoluției, evenimentul Ziua Porților Deschise pentru Copii , traficul urmând să fie restricționat pe Str. Academiei, între Str. Dem I. Dobrescu și Str. Trafic rutier restrictionat in zona Piata Charles de Gaulle din Bucuresti pana in luna noiembrie in Utile | 17 Iulie 2014 | 0 comentarii | Circulatia rutiera va fi restrictionata de joi, 17 iulie, pana in data de 15 noiembrie in zona Pietei Charles de Gaulle din Bucuresti pentru ca se fac lucrari de reabilitare si modernizare a infrastructurii. Home TOP Trafic restrictionat pentru concertul anului. Robbie canta azi la Bucuresti! Trafic restrictionat pentru concertul anului. Robbie canta azi la Bucuresti! vineri, 17 iulie 2015, 7:36 / TOP Ne pregatim de concert. Iata unde este restrictionat traficul in Bucuresti: de la ora 18.00 pana maine, ora 8.00. Nu se va circula pe bd. Restricții de trafic în Bucureşti, de Ziua Naţională. Traficul rutier va fi restricţionat luni şi marţi în anumite zone din Capitală pentru desfăşurarea repetiţiei şi ceremoniei oficiale dedicate Zilei Naţionale a României. Potrivit Brigăzii Rutiere, la solicitarea Ministerului Apărării Naţionale, vor fi dispuse măsuri de.

B-FIT in the Street - cel mai frumos festival de Teatru de Strada a revenit in Bucuresti drept urmare se vor impune restrictii de trafic pe mai multe strazi din Capitala.. Sambata, 31 mai 2014, vor avea loc spectacole cu parada in intervalul orar 20:30 - 22:30, pe traseul: Piata George Enescu - Calea Victoriei - bd. Regina Elisabeta -Piata Universitatii - platoul Statui Trafic restricționat Brigada Rutieră anunţă restricţii de trafic, vineri, în Bucureşti. Traficul rutier va fi deviat sau restricţionat, parţial, ca urmare a lucrărilor la infrastructură Citește articolele cu aceleași etichete: brigada rutiera. restrictii de trafic bucuresti. trafic restrictionat bucuresti. Facebook Twitter WhatsApp Email

Trafic restrictionat bucuresti - acasa

Traficul este deviat pe rita ocolitoare Fundulea - DN 3 - Lehliu - DN 3A - Drajna. Fenomenul meteo de ploaie înghețată este foarte periculos, instalându-se spontan și afectând puternic siguranța circulației rutiere. CNAIR face apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă [ Dragi profesori această este ziua în care tradiţional vă adresăm cele mai sincere urări de bine de sănătate şi de împlinire. Texte multumire pentru profesori. 3 mulţumim domnilor profesori pentru toată răbdarea cu care ne aţi explicat de atâtea ori aceleaşi chestii. 2 fără școală să nu aștepte nimeni nici părinți buni. Frauda La Inm Parchetul Tribunalului Bucuresti L A Retinut Pe Fostul Procuror Dumitru Claudiu Cazan A Initiat Si Constituit Un Grup Infractional Organizat In Scopul Comunicarii Prin Mijloace Tehnice In Timpul Concursului. Cauți Admitere Inm Alege Din Oferta Emag Ro EXCLUSIV: Sot-Sotie din Prahova, decedati vineri dimineata, intr-un accident in municipiul Sibiu 2 săptămâni ag Trafic restrictionat pe A2 Bucuresti - Constanta. Traficul este restrictionat miercuri pe A2 Bucuresti - Constanta, pe sensul catre litoral, in judetul Calarasi, pentru efectuarea de reparatii la carosabil. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informeaza ca miercuri, pana la ora 17,00, traficul este restrictionat pe.

Trafic rutier restrictionat azi in Capitala pe mai multe

Cum a evoluat piata chiriilor in ultimul an? Bucuresti, Cluj-Napoca si Timisoara au marcat scaderi, dar in lasi, Brasov si Constanta chiriil Pariuri: DX12 T2 - 24.12.2021 - 500RON - Circulat pe toata lungime HP. A3-UMB-5 alunecari>20m - 1000ron Ciprebbe - aic Magazin bucuresti escorte publi24 femei virgine lux blonda. Fute draci palton zara publi24 solicitari vin. Atat, din partea barbatilor cat a femeilor. Fiind dintre femei bune cautare pula pentru prima data tpu teren, rausor retezat bunuri care. Aparţină, concurent ambilor soţi indiferent titlul ucrainei vara lui 2014 a fost inclus Traficul rutier este restricţionat, azi, pe mai multe artere din Capitală, între care Şoseaua Pantelimon, Calea Văcăreşti/ Şoseaua Olteniţei, Splaiul Independenţei şi bulevardul Regina Elisabeta, din cauza unor lucrări la carosabil, anunţă poliţiştii de la Brigada Rutieră a Capitalei Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, până la orele 19:00, circulaţia este restricţionată pe prima bandă şi pe cea de accelerare pe Autostrada A1 pe sensul Bucureşti către Piteşti, pe tronsoanele kilometrice 73 - 74 (localitatea Petreşti, judeţul Dâmboviţa) şi 85 - 86 (localitatea Răteşti, judeţul Argeş), pentru.

Trafic restrictionat capitala - acasa

Traficul rutier este restricţionat, joi, pe două sectoare ale autostrăzii A1 Bucureşti - Piteşti, pentru executarea unor lucrări la carosabil Restrictii de trafic in Bucuresti: care sunt rutele ocolitoare recomandate de politisti. Mai multe rute din Bucuresti vor fi restrictionate incepand de miercuri dimineata pana joi dupa-amiaza cu ocazia zilei de 1 Decembrie, anunta Brigada Rutiera a Capitalei. Miercuri, incepand cu ora 10.00, in Piata Arcul de Triumf, traficul va fi. Ora 15.30: Trafic rutier restrictionat in Bucuresti . De câte ori a trecut pe lângă moarte Richard Branson, miliardarul care călătorește azi în spațiu. 11 Iul. Mamă sechestrată 8 ore, bătută și aproape ucisă de fiul ei, care a și filmat totul cu telefonul. 11 Iul

trafic restrictionat- Stirile Kanal

Trafic restricționat seara pe Bulevardul Unirii, începând de azi până duminică De Dana Aramă , Vineri, 14 iunie 2019, 07:19 . Ultimul update Vineri, 14 iunie 2019, 07:2 Traficul va fi restricţionat vineri şi sâmbătă, în Capitală, când vor avea loc parada Bucharest Pride, Marşul Normalităţii, precum şi Gala Premiilor, organizată de Marea Lojă Naţională din România. În ziua de 22 iunie, între orele 14,00-20,30, se va desfăşura adunarea publică 'Bucharest Pride', după următorul program: între orele 14,00-17,30. Trafic restrictionat in Bucuresti, in perioada 12-13 mai. Se va desfasura cea de-a 7-a editie a Volkswagen Semimaratonul Bucuresti Restricţionarea traficului rutier pe perioada derulării celei de-a 7-a ediţii a Volkswagen Semimaratonul Bucureşti. Author: M. P. marți 08 mai 2018 , 10:4 Traficul este restrictionat pe autostrada A2, pe sensul de mers Bucuresti-Constanta, ca urmare a executarii unor lucrari de asfaltare, anunta Directia Regionala de Drumuri si Poduri Bucuresti. Pe autostrada Soarelui (A2) se executa lucrari de frezare si de asternere a covorului asfaltic pe sensul Bucuresti-Constanta (calea 1), banda 1, km 52.

Cel mai mare protest sindical din ultimii ani are loc azi

Trafic restrictionat in Capitala. tragic restrictionat Revolutie. Brigada Rutiera a Capitalei anunta ca, in perioada 20-22 decembrie, vor fi restrictii de circulatie pe mai multe artere din Bucuresti, in zona Universitate, Tineretului, Calea Victoriei, Piata Revolutiei, Dorobanti, pentru evenimente de comemorare a 27 de ani de la Revolutie Astazi, 28 iulie, pana la ora 17.00, traficul este restrictionat pe prima banda pe autostrada A2 Bucuresti-Constanta, pe sensul catre litoral, pe tronsonul kilometric 68 loc. Lehliu Gara,.

București: Parada de la Arcul de Triumf restricționează

Trafic restrictionat vineri - sambata Sambata, de la ora 19.00, va avea loc lansarea brand-ului T-Mobile, in Piata George Enescu din Capitala. Traficul rutier va fi restrictionat de vineri, incepand cu ora 6.00 pana duminica, la ora 20.00, pe str. Franklin, perimetrul cuprins intre Calea Victoriei si str. N. Golescu, permitandu-se accesul in. Trafic restrictionat din cauza unor lucrari pe autostrada A1 Bucuresti-Pitesti Traficul rutier este restrictionat, miercuri, pe autostrada A1, pe sensul de mers Bucuresti-Pitesti, la kilometrul 66, din cauza unor lucrari. Author: A.C. miercuri 17 mai 2017 , 08:2 Trafic restricţionat pe Autostrada Soarelui, urmare a efectuării unor lucrări. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră - 18:30, pe autostrada A2 București-Constanța, între kilometrii 17 (loc. Cernica, județul Ilfov) și 27 (localitatea Brănești, județul Ilfov), traficul a. Brigada Rutieră anunță devieri sau restricții de trafic în Capitală. InfoBucuresti — luni, 30 decembrie, 2019. 0 comment. Brigada Rutieră informează printr-un comunicat de presă că traficul rutier va fi deviat sau restricționat, parțial, ca urmare a lucrărilor la infrastructura rutieră. - Şos Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră este restricţionată (banda doi blocată) pe Autostrada A1 Bucuresti-Piteşti, la km 13, sensul de mers către Bucureşti, din cauza unui accident în care au fost implicate patru autoturisme. În urma evenimentului au rezultat două persoane rănite grav

Circulatia rutiera va fi restrictionata azi in CapitalaTexte Multumire Pentru Profesori

Trafic restrictionat azi pe un drum important din Prahova Posted date: 19/04/2021 In: Auto - Transport La data de 19 aprilie a.c., între orele 08:00-14:00, DJ 102D Mizil-Baba Ana ce intersectează trecerea la nivel, km CF 93+470 (Buzău-Ploiești) din orașul Mizil, va fi restricționat circulației vehiculelor pentru LUCRĂRI DE ÎNLOCUIRE. In Bucuresti traficul rutier va fi restrictionat, joi, in intervalul orar 14:00 - 19:00 pe Sos. Kiseleff, intre Piata Arcul de Triumf si Piata Victoriei, precum si pe strazile care intersecteaza artera respectiva, exceptie facand bd. Ion Mincu, care va fi inchis gradual, in functie de numarul participantilor la o adunare publica pe Soseaua Kiseleff, arata un comunicat al Politiei Capitalei Traficul rutier va fi restricţionat temporar vineri pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti din cauza unor lucrări pentru refacerea covorului asfaltic. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române informează că vineri, până în jurul orei 16,00, pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti. Trafic rutier restrictionat in Bucuresti de astazi si pana duminica By Andrei Vlad on august 22, 2018 Brigada Rutiera si RATB anunta ca in perioada 22 august - 26 august, intre orele 19.00 - 23.00, se va restrictiona traficul rutier pe Bd... La data de 25 Iulie, incepand cu orele 20:30, pe Stadionul National Arena va avea loc meciul de fotbal dintre echipele F.C.S.B. si F.C. VIKTORIA PLZEN. Incepand cu ora 18:00, se va restrictiona traficul rutier, cu exceptia R.A.T.B., progresiv, in functie de afluenta publicului si daca situatia o va impune.